2013
Prin cifre de vânzări puternic ascendente, Groke continuă să se extindă. Numărul angajaţilor a crescut între timp la cca 100 persoane.

2012
Umpluturile pentru uşi sunt produse preponderent în propriile unităţi. Noul design Groke a fost introdus în catalog, precum şi în configuratorul de uşi Kreadoor.

2011
Prezentarea unui concept inovator de uşă glisantă pentru intrarea în casă, la târgul BAU din München.

2010
Introducerea „variantei de construcţie metalică” pentru instalaţiile cu parte laterală şi/sau cu luminator. Prin aceste proceduri, spre deosebire de cuplare, se poate obţine o mai bună permisivitate luminoasă, dat fiind faptul că nu mai este necesar un profil suplimentar pentru a îmbina partea laterală cu uşa.

2009
Extinderea portofoliului de produse cu sistemul inovator de porţi complete, cu motor cu deplasare laterală integrat şi poartă secţională în plafon.

2008
Dezvoltarea propriului configurator pentru uşi de intrare „Kreadoor” care oferă toate posibilităţile de configurare a uşii de intrare dorite, conform propriilor preferinţe. Toate uşile de intrare din aluminiu GROKE respectă cerinţele privind caracteristicile de performanţă din standardul european pentru produsele tip uşi în conformitate cu EN 14351-1 pentru uşile exterioare – fapt confirmat de către un institut de verificare recunoscut şi independent. Uşile de intrare Groke sunt astfel adecvate, cu echiparea corespunzătoare, pentru o casă pasivă.

2007
Preluarea în portofoliul de produse a porţii cu cale de rulare în plafon MyDoorD. Inovator: Sistemul de antrenare este montat lateral, pentru mai multă libertate la nivelul plafonului.

2006
Introducerea noii serii de profiluri GT190 cu o adâncime constructivă de 90 mm. În variantele de execuţie Arcade şi Symphonie.

2004
La 1 iunie 2004, firma Groke GmbH + Co. KG a fost preluată în portofoliul grupului de companii Sommer Antriebs- und Funktechnik GmbH cu sediul Sitz în Kirchheim / Teck (Baden-Württemberg) şi şi-a continuat apoi activitatea ca firmă autonomă sub denumirea „Groke Türen und Tore GmbH”. Conducerea companiei a revenit lui Gerd Schaaf şi lui Frank Sommer. Firma Sommer, unul dintre producătorii europeni de top de tehnologii de antrenare şi radio, cu o dezvoltare pozitivă în istoria de peste 25 ani a companiei, dispune la nivel european de o reţea de distribuţie vastă, fiind deosebit de inovatoare graţie caracteristicilor unice din sortimentul de produse. Împreună cu firma Sommer este oferit acum un sortiment complet de uşi de intrare din aluminiu, în combinaţie cu tehnologii de antrenare şi radio pentru sisteme de automatizare a locuinţei.

2001
Prezentarea noilor sisteme de uşi în combinaţie cu faţada din tablă ondulată montată la târgul „Bau 2001” din München, cu un aspect proaspăt şi neconvenţional, a trezit un mare interes. O nouă reuşită în asigurarea primului loc în branşă şi în stabilirea de noi standarde.

2000
S-a intrat în faza de planificare pentru configurarea inovatoare a standului de prezentare la târgul „Bau 2001” din München şi dezvoltarea unei generaţii, optică şi tehnică, de noi uşi.

1998
La 1 aprilie 1998, firma Groke GmbH + Co. KG a celebrat jubileul de 100 ani.

1994
În anul 1994 a avut loc mutarea într-o nouă clădire administrativă de pe terenul deţinut de firmă, care impresionează în principal prin faţada din aluminiu în albastru şi argintiu.

1992
În cursul transformării dintr-o companie KG în Groke GmbH + Co. KG, în1992, Joachim Rosbach şi Thomas Ehret au devenit directori generali ai companiei.

1991
Odată cu prezentarea elementului constructiv accentuat de numeroase culori şi design modern la târgul de specialitate „BAU 1991” din München, firma a atins o poziţie de top în branşa construcţiilor din aluminiu, care a putut fi apărată până în zilele noastre.

1977
Punctele de producţie din Jockgrim şi Karlsruhe au fost comasate pe proprietatea actuală a companiei, cu o suprafaţă de cca 10.000 m², pe strada Wikinger.

1972
Conducerea companiei a fost transmisă în 1972 fiicei Annerose Groke.

1968
În anul 1968, firma a trecut pe construcţia de elemente industrial-comerciale şi a devenit din acest moment societate în comandită (KG).

1947
Soţia, dna. Elisabeth Groke a condus firma după decesul soţului său în anul 1947.
A urmat perioada dificilă de reconstrucţie după război. Întreprinderea a crescut constant şi şi-a atins din nou, în scurt timp, vechiul număr de angajaţi. În acest interval firma s-a transformat dintr-o întreprindere meşteşugărească într-o companie de construcţii din oţel şi metalice. Firma s-a numărat printre pionierii din domeniul producţiei de elemente de construcţii din aluminiu la mijlocul anilor ’50, iar prin includerea cadrului de aluminiu pentru ferestre în portofoliul de produse, s-a confirmat primul pas către specializare. Materia primă aluminiu reprezintă de atunci baza pentru toate produsele firmei Groke Türen und Tore GmbH.

1934
În anul 1934, Otto Groke, fiul fondatorului companiei, a preluat conducerea acesteia. Încă de pe atunci, firma acea 30 de angajaţi şi executa lucrări tradiţionale în domeniul lăcătuşeriei. Pe timpul războiului, compania care se extinsese între timp la 2 ateliere, a fost distrusă complet într-un bombardament.

1898
La 1 aprilie 1898, Georg Groke a înfiinţat firma formată dintr-un atelier de lăcătuşerie. În scurt timp, clienţi ai acesteia au devenit curtea marelui duce şi teatrul de stat din Baden. Pentru margraful din Badenului au fost fabricate, de ex., gardurile din fier pentru grădina castelului de reşedinţă din Karlsruhe. Un alt pilon a fost reprezentat de producţia de vitrine de muzeu etanşe la aer, care erau livrate chiar şi în Chicago.